Lipsă

Ajungi la concluzia că ea o să-ți lipsească pentru totdeauna. Că așa ești făcut tu. Fără o bucată. Și e iremediabil.
 Într-o zi venise cineva și-ți întinse o mână. I-ai atins-o și te-ai simțit pentru prima oară mai întreg ca niciodată. De fapt, până în momentul ăla nici nu știai că ești găurit. Ce avea ea? Nu știai, nu știi nici acum și nu vei știi vreodată. Știi doar că la un moment dat a trebuit să o lași să plece. Și să te găurească și mai tare.
 Nu-i nimic. Te asigur că ai fi fost și mai găurit decât ești acum dacă mai stăteai. Ți-e dor de ea uneori, mai ales când nu-ți mai amintești decât ce zâmbet adorabil avea. Dacă stai bine și te gândești, îți lipsesc și momentele în care o urai cu toată ființa ta. Pentru că atunci îți doreai cel mai tare să-ți demonstreze că te iubește. Să facă naibii ceva!
 N-a făcut. S-a dus. A plecat. Și o parte din tine. Aia rea, cu siguranță. De ce zic asta? Pentru că lumea ți-a spus de nenumărate ori cât de sociabil ești acum, cât de drăguț ești cu toată lumea. Însă tot ce faci este să-ți dăruiești iubirea oriunde. Iubirea aia care era focusată până nu demult pe o singură persoană.
 Încerci să găsești pe cineva să-i țină locul, să te „completeze” iar. Apare acea persoană care se comportă prea frumos ca să fie adevărat. Ignori, ești șocat. Nu credeai că există așa ceva. Pleci iar. De data asta de prea mult bine.
 Dai apoi peste altcineva care reușește în sfârșit să te facă să uiți de ea. Dar dispare din peisaj la fel de repede cum a apărut. A fost la fix. Apare depresia aia ușoară care-ți șoptește că n-o să mai existe nicio ea.
 Dar vine. Și de data asta tu ai să fii cel lăsat. Nu știu dacă e karma aia care s-a jucat cu tine sau pur și simplu te-ai simțit tu vinovat și te-ai lăsat pradă naivității și frumuseții.
 Oricum ar fi, pentru tine nu mai contează. Ți-ai lăsat cu bună știință încă o bucată pentru o singură seară. De ce una? Pentru că atât este ea capabilă să te iubească. A doua zi nici nu exiști. Știi asta, te deranja la început. Acum nu te mai interesează. Știi că are nevoie de cineva să aibă grija ei și nu o să te lase pe tine. Nu vrea să fie slabă în ochii tăi; până ieri tu erai cel fragil.
 Devine fadă și asta. Ia naștere o altă ea. De data asta privirea ei te imploră să ai grijă și să o înțelegi. Te privește așa cum parcă nu te-a privit nimeni niciodată. Nu cu dorința pe care o observi în ochii oricui, ci cu uimire. Uimirea aia care spune că nu poate crede că ești aici. Te lași rănit de câteva ori, rănești la rândul tău. Alungi pentru că te simți alungat. Pleci pentru că vrei oprit. Iubești, dar doar prin privire și aștepți înțeles.
 Până când?