Nu vreau
să profiți,
dar
Poți să-mi fii aer.
Poți să-mi fii apă.
Poți să-mi fii pământ.
și Poți să-mi fii și foc.
Poți să-mi fii aer.
Poți să mă învii
și poți să mă sufoci.
Poți să-mi fii apă.
Poți să-mi potolești setea,
dar poți să ma îneci.
Poți să-mi fii pământ.
Poți să mă hrănești,
și poți să mă îngropi.
Poți să-mi fii foc.
Poți să-ncălzești,
poți să mă și arzi.
Acum că-ți știi puterea,
în ce fel ai să îmi fii?
Te inspir.
Nu te-aș mai expira,
chit c-ar aduce moartea.
Te inspir,
deși tu-mi ești muză,
tu-mi ești zahir-
uneori.
Te-acopăr
în iubire
ca să nu-mi răcești.
Te-acopăr-
poate din egoism.
Oricum, de frică.
Te-nviu,
deși mai tare-mi învii tu
pulsul
și dorința
de-a scrâșni.
Te-nviu-
așa cum primăvara
m-nviat pe mine
acum 2 decenii.
Te-tot.
Și acum abia
Tot- e și alfa și omega,
e etern.
Totuși,
un lucru n-am să te.
De ce mi-e mie
ce ți-a fost ție
și când are să fie
neatins?
Niciodată.
Atins mi-e sufletul
de milioane.
Atins ți-e corpul
de zeci.
Atinsă ne e viața
de sute
de ori.
De ce?
Și care-i logica?
De ce
nu știm cum s-atingem
fără să stricăm?
De ce
ai sacrificat
atâtea vieți, corpuri și suflete
ca să ajungi aici?
Și nici nu știi...
Poate-i o ofrandă
și această mie oară...
De ce
nu suntem învățați dintotdeauna?
De ce
ne-am dezvățat cândva?
De ce-aș fi vrut să uit,
s-am altceva?
Aștept răspuns.
