Când îţi vine, de fapt,
să spui te iubesc cel mai mult?
Când iubeşti
sau când iubirea-ţi lipseşte?
Cui i-ai spune te iubesc
mai tare?
Celui pe care-l iubeşti
sau celor pe care
nu-i mai iubeşti,
dar îţi lipsesc?
La uşa cui te-ai duce
într-o seara de toamna târzie?
La uşa celui pe care-l iubeşti
sau la a acelora la care obişnuiai
sa mergi?
Şi dintr-o dată nu mai ştii.
Nu mai ştii dacă iubeşti,
a cui eşti.
Parcă ai fi a tuturor.
De fapt, ai iubi să nu fii
nici a lui,
nici a ei,
nici a lor.
Cred ca ţie-ţi place
mai mult
să-ţi fie dor decât
să iubeşti.
Iubeşti mai mult să vrei să zici
ca iubeşti decât s-o faci.
Nu?
Poate
te iubesc
Pe tine pentru că mă iubeşti din prima zi.
Pe tine pentru că nu m-ai iubit la timp.
Pe tine pentru că nu o mai faci.
Şi pe tine pentru că m-ai iubi oricând.
Mi-e dor...
De tine rareori.
De tine nu mi-e dor.
De tine nu-mi mai este.
De tine acum.
Şi tocmai trece
somnul, nu dorul.
Iar iubirea nu ştiu nici dacă era.
