Liniştea dimineţii
îmi amorţeşte privirea
într-a ta.
Şi mâna mi-e tot
într-a ta
şi ziua
şi sufletul
tot într-ale tale
şi-au găsit locul.
Au să stea,
acolo le găseşti
de-acum.
Liniştea după-amiezii
îmi cufundă gândul
într-al tău.
Şi se unesc;
ori ne-a fost mereu acelaşi.
Aşa are să rămână.
Liniştea serii
are să tot fie
de un infinit de ori
cu mine şi cu tine
devenind acelaşi
noi.
Şi cuvintele-s
în gând
şi-şi trimit vibraţiile-n ochi
şi-n mângâieri.
Liniştea nopţii
disipă orice din iubire n-a venit;
şi tot adoarme în lumină.
Liniştea noastră
s-a întâmplat să fie aceeaşi-
sau s-a ales
dintotdeauna.
