Unde mi-i sufletul

Unde mi-i sufletul?

Nici la mine,
nici la tine.

Unde mi-e fericirea mai mare?
Tu nu ești, oricum.
Și-n alte părți...
Promit să mă caut
azi după-amiază,
c-acum stau și-mi beau cafeaua
și citesc unșpe' rânduri
dintr-o carte luată în grabă-
pentru momente ca astea.

Aș avea o idee
pe unde s-ar putea ascunde.

Da' îl las să se cufunde
și să-și dea jos stratul gros
de plictiseli
tristeți
dorințe
gânduri
oameni-
ca să-mi aparțină iar.

Mă amuză uneori
dorințele-i.
Mă amuză că și le păstrează
crezând că lumea le-aude oricum.
Nici cel mai apropiat suflet
nu-i vede tristețea.
Și nu-nțelege și se-amărăște.
Și se adâncește-n gânduri
și devine-apoi prea om.

L-am adus aici
întocmai ca să-l pierd
pentru a nu-l pierde.
Am să-l caut,
dar de nu-i pregătit
îl las să-mi vină
când s-o simți destul de liber.
Că nu-i al meu, nu-i nici al tău,
și nici al mării.

Sunt doar eu.
Și mi-era dor de mine.