luni, 31 martie 2014

Sfială



 Ai avut o zi la dispoziție să înveți cât de multe poți despre ea.

 O dungă roșie îi dă de gol cele cinci minute de când s-a trezit. O trag spre mine și-i simt respirația în tandem cu a mea. Mă gâdilă cu cele câteva grame cu care se lasă peste pieptul meu. Îi iau o șuviță și mă joc cu ea. Sper să-mi înțeleagă gândurile transpuse în gesturi. Sper să înțeleagă că ea îmi aparține mie.
 Nu știu multe despre ea. Am preferat să o privesc și să-i învăț pe de rost fiecare punct maro care-i dezordonează albastrul ochiului, fiecare rid care vobește despre nopțile care n-au cunoscut somnul. Nu știu însă decât foarte puține despre acele nopți, dacă nu chiar nimic. Asta nu pentru că nu mă interesează, ci pentru că pare că ea a uitat aproape totul despre ele. Îmi spune uneori în fugă ce-i place.
 Nu știu nici măcar dacă are de gând să-și lase părul să crească sau nu. Știu doar că îmi place al naibii de mult să o văd de dimineață până seara. Să o văd și atât. Să o văd și să știu că fiecare grimasă îmi e adresată mie, fiecare cerc pe care-l face cu degetele e pe spatele meu.
 La prânz mi s-a plimbat prin dormitor, lăsând în el doar mirosul ei.
 Nu mi-a răspus niciodată când am întrebat-o la ce se gândește și nu m-a întrebat niciodată la ce mă gândesc eu. Îmi lasă deseori impresia de răceală, dar apoi îi simt mâna fierbinte cuibărită în a mea. I-am cunoscut însă sadismul cu prima ocazie pe care a avut-o.
 O simt cum își lasă gândurile în privirea mea, așteptându-se parcă să o înțeleg. Pleacă după cinci minute. Îmi pare rău că nu o știu încă veselă sau supărată. Am surprins-o însă amețită și obosită. Amețită mă iubea preț de câteva minute, ca mai apoi să o renege prin cea mai austeră atitudine. Dar sfârșea iubindu-mă iar, deși nu-mi cunoștea nici măcar culoarea ochilor. Obosită zâmbea într-una. A adormit apoi brusc; și eu am vorbit cu ea.
 Pe seară mă privea fix. Simțeam cum ochii ei umblă pe întregul meu corp, fără țintă.
 Mai știu că am cunoscut-o în multe feluri. Entuziasmată de mine, plictisită de mine, nervoasă pe mine, amabilă cu mine și într-un fel pe care nici ea nu cred că-l înțelege. Apoi mai știu că nu îi mai pasă de ce a fost ieri. Îi pasă de mine așa cum sunt acum, așa cum o strâng acum în brațe, așa cum o dezbrac acum de timidități.
 Nu o cunosc dar am spălat-o de buze străine și ea m-a curățat de obiceiuri proaste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu