Cred că eu

E luni dimineață.
Eu sunt aici
și urmează să mă cunosc.
Emoții mă cuprind
căci mi-e frică
de ceea ce voi vedea,
voi auzi,
voi simți.
E marți după-amiază
și eu lenevesc printre cearșafuri
dorind să le simt răcoarea.
Mă tăvălesc pe jos
uitând parcă cine sunt,
cu cine trăiesc,
în cine trăiesc.
E miercuri seara.
Stau pe iarba umedă-
căci abia a plouat-
și vorbesc cu mine.
Cred că sunt eu...
Totuși luni era altcineva parcă.
Ne-a prins ora cinci
ce-i aparține joii
și-am adormit în brațe cu mine.
Mi-a răsunat ecoul poveștilor în toate visele.
Ce bine ca e vineri
și că ne odihnim împreună,
și că-s în pace cu mine.
N-am avut timp până sâmbătă
să mă privesc.
Ori m-am auzit, ori m-am simțit.
Nu mi-a păsat ce aș vedea,
dar azi aș dori să-mi caut privirea.
Și sâmbată dimineață când m-am trezit
m-am hrănit din marea ce-am găsit-o
și-aș fi rămas acolo
(n-aș zice pe vecie, dar pe aproape).
Oare aceeași ochi i-am avut mereu?
Sau i-am schimbat eu luni sau miercuri?
Altcineva a fost luni,
altcineva marți,
altcineva azi,
altcineva va fi duminică.
Haide să rămânem împreună...
ori noi
ori nici eu
ori nici tu.